Cauliflower Seeds SNOWBALL

Semințe de conopidă SNOWBALL

Preț pentru un pachet de aproximativ 200 de semințe.

Conopida bulgăre de zăpadă are căpățâni albe, netede și crocante, care cântăresc 1-1,4 kg și este bine adaptată la sezoane de creștere mai scurte. Conopida este una dintre numeroasele legume din specia Brassica oleracea, din familia Brassicaceae. Este o plantă anuală care se reproduce prin semințe. De obicei, se consumă doar căpățâna (coagul alb). Căpățâna de conopidă este compusă dintr-un meristem de inflorescență alb. Căpățânile de conopidă seamănă cu cele ale broccoliului, care diferă prin faptul că are boboci florali.

Numele său provine din latinescul caulis (varză) și floare. Brassica oleracea include și varza, varza de Bruxelles, kale, broccoli și varza verde, deși acestea aparțin unor grupuri de cultivare diferite.

Pentru o plantă atât de modificată, conopida are o istorie lungă. François Pierre La Varenne a folosit flori de cauliflore în Le cuisinier françois. Acestea fuseseră introduse în Franța din Genova în secolul al XVI-lea și sunt prezentate în Théâtre de l'agriculture (1600) de Olivier de Serres, sub numele de cauli-fiori „cum le numesc italienii, care sunt încă destul de rare în Franța; ocupă un loc onorabil în grădină datorită delicateții lor”,[3] dar nu au apărut în mod obișnuit pe mesele mari până în vremea lui Ludovic al XIV-lea.

Clasificare și identificare

Conopidă expusă într-un supermarket din Melbourne, Australia

Grupuri majore

Există patru grupe principale de conopidă.

italian

Cu un aspect divers și un tip bienal și anual, acest grup include soiuri albe, Romanesco, diverse soiuri verzi, violete, maronii și galbene. Acest tip este forma ancestrală din care au fost derivate celelalte.

Bienala Nord-Vestului Europei

Folosit în Europa pentru recoltarea de iarnă și de la începutul primăverii, acesta a fost dezvoltat în Franța în secolul al XIX-lea și include vechile soiuri Roscoff și Angers.

Plante anuale nord-europene

Folosit în Europa și America de Nord pentru recoltarea de vară și toamnă, a fost dezvoltat în Germania în secolul al XVIII-lea și include soiurile vechi Erfurt și Snowball.

asiatic

O conopidă tropicală folosită în China și India, a fost dezvoltată în India în secolul al XIX-lea din tipul Cornish, acum abandonat,[6] și include soiurile vechi Early Patna și Early Benaras.

Soiuri

Conopidă portocalie

Există sute de soiuri comerciale istorice și actuale utilizate în întreaga lume. O listă completă de aproximativ 80 de soiuri nord-americane este menținută la Universitatea de Stat din Carolina de Nord.

Culori

Conopidă violetă

Alb

Conopida albă este cea mai comună culoare de conopidă.

Portocale

Conopida portocalie (B. oleracea L. var. botrytis) conține de 25 de ori mai multă vitamina A decât soiurile albe. Această trăsătură provine de la un mutant natural găsit într-un câmp de conopidă din Canada.[8] Cultivarurile includ „Cheddar” și „Orange Bouquet”.

Verde

Conopida verde, din grupul *B. oleracea botrytis*, este uneori numită floare de broccoli. Este disponibilă atât în forma normală de coagul, cât și într-o variantă de coagul țepos numită broccoli Romanesco. Ambele tipuri sunt disponibile comercial în SUA și Europa încă de la începutul anilor 1990. Soiurile cu coagul verde includ „Alverda”, „Green Goddess” și „Vorda”. Soiurile Romanesco includ „Minaret” și „Veronica”.

Violet

Culoarea violetă a conopidei este cauzată de prezența grupului antioxidant antocianine, care se găsește și în varza roșie și vinul roșu.[9] Printre soiuri se numără „Graffiti” și „Purple Cape”. În Marea Britanie și sudul Italiei, broccoli-ul cu boboci florali minusculi este vândut ca legumă sub denumirea de „conopidă violetă”. Nu este același lucru cu conopida standard cu coagul violet.

Conopida are un conținut scăzut de grăsimi, un conținut scăzut de carbohidrați, dar este bogată în fibre alimentare, folat, apă și vitamina C, având o densitate nutrițională ridicată.

Conopida conține mai multe substanțe fitochimicale, comune în familia verzei, care pot fi benefice pentru sănătatea umană.

Sulforafanul, un compus eliberat atunci când conopida este tocată sau mestecată, ar putea proteja împotriva cancerului.

Alți glucozinolați

Carotenoizi

Indol-3-carbinol, o substanță chimică ce îmbunătățește repararea ADN-ului și acționează ca un antagonist al estrogenului, încetinind creșterea celulelor canceroase.

Fierberea reduce nivelurile acestor compuși, cu pierderi de 20-30% după cinci minute, 40-50% după zece minute și 75% după treizeci de minute. Cu toate acestea, alte metode de preparare, cum ar fi gătitul la abur, la microunde și prăjirea în wok, nu au un efect semnificativ asupra compușilor.

Un consum ridicat de conopidă a fost asociat cu un risc redus de cancer de prostată agresiv.

Gătit

Aloo gobi, un fel de mâncare indian preparat cu conopidă și cartofi

Conopida poate fi coaptă, fiartă, prăjită, gătită la abur sau consumată crudă. Gătirea la abur sau la microunde păstrează mai bine compușii anticancerigeni decât fierberea.[14] La gătire, frunzele exterioare și tulpinile groase sunt îndepărtate, lăsând doar buchețelele. Frunzele sunt, de asemenea, comestibile, dar cel mai adesea sunt aruncate.[16] Buchețelele trebuie rupte în bucăți de dimensiuni similare, astfel încât să fie gătite uniform. După opt minute de gătire la abur sau cinci minute de fierbere, buchețelele ar trebui să fie moi, dar nu moi (în funcție de dimensiune). Amestecarea în timpul gătirii poate rupe buchețelele în bucăți mai mici și neuniforme.

Persoanele care țin o dietă săracă în carbohidrați pot folosi conopida ca un înlocuitor rezonabil pentru cartofi; deși pot produce o textură sau o senzație în gură similară, le lipsește amidonul cartofilor.

Dimensiunea fractală

Model fractal de broccoli Romanesco, o variantă de conopidă

Conopida a fost remarcată de matematicieni pentru dimensiunea sa fractală distinctă,[17][18] prezisă a fi de aproximativ 2,8.

Începeți în interior, într-o zonă caldă și bine luminată, de la începutul lunii martie până în iunie, pentru cele mai timpurii recolte. Semănați semințele la o adâncime de 6 mm în compost bun. Păstrați uniform umed. Răsadurile apar în 5-8 zile la 21°C. Cel mai bine se dezvoltă acoperite ușor cu pământ. Alternativ, semănați direct afară de la începutul lunii aprilie.

Transplantați răsadurile afară cu 2-3 săptămâni înainte de data ultimului îngheț. Acestea cresc cel mai bine la temperaturi de 13-19°C. Nu lăsați răsadurile să depășească vârsta de 5 săptămâni, deoarece răsadurile mai în vârstă nu se maturizează bine după transplantare.

Așezați plantele la o distanță de 45 cm, în rânduri la o distanță de 60 cm. Transplantați răsadurile de la sfârșitul lunii iunie până în iulie pentru recoltarea capetelor din septembrie până în noiembrie.

Udați abundent o dată pe săptămână pe vreme uscată. Cultivați sau mulciți pentru a controla buruienile. Fertilitatea ridicată și aprovizionarea abundentă cu apă pe tot parcursul sezonului de creștere sunt importante.